Controalele medic si refuza sa mearga de buna voie

Controalele regulate sunt absolut necesare, atat in perioada copilariei, cat si mai tarziu. Medicii sustin in permanenta ca „este mult mai usor sa previi, decat sa tratezi”, tocmai de aceea este important ca parintii sa constientizeze importanta vizitelor la medic.Educatia este foarte importanta, daca ne referim la obiceiurile „sanatoase” pe care le dobandim inca din timpul copilariei. Parintii ar trebui sa-si educe copiii din punct de vedere medical si sa-i duca, in mod regulat, la medic, chiar si pentru controalele de rutina, nu doar cand situatia o „cere”.Din nefericire insa, statisticile arata ca multi parinti neglijeaza aspectul medical si opteaza pentru ideea de a-l trata pe cel mic acasa, cu „leacuri babesti”. Nici nu este de mirare ca, in aceste conditii, copilul dezvolta o teama total nejustificata fata de medic si refuza sa mearga de buna voie la control.Grija pentru cel mic incepe, pentru fiecare mamica in parte, inca din primele momente ale confirmarii sarcinii. Aceasta grija se extinde, pe perioada celor 9 luni de sarcina si mai apoi, intreaga viata.Constientizarea importantei aspectului sanatatii ar trebui sa inceapa cu decizii bune, asumate, ale viitorilor parinti. Recoltarea de celule stem la nastere, este una dintre deciziile importante, care vor conduce la o viata lipsita de probleme medicale grave, atat pentru cel mic, cat si pentru rudele compatibile ale acestuia.Iata cateva trucuri utile care il vor convinge pe cel mic sa mearga la doctor de buna voie1. „Vorba dulce mult aduce”Parintii ar trebui sa-si cunoasca cel mai bine micutul. Astfel, daca stiu ca acestuia ii este teama de medic, vor fi nevoiti sa-i explice clar necesitatea unui astfel de control, sa-i ofere date despre medicul la care vor merge si sa-l asigure ca vor fi impreuna pe toata perioada consultatiei.2. „Minciuna are intotdeauna picioare scurte”Minciuna nu este niciodata o solutie eficienta in educatia unui copil. Indiferent de felul in care reactioneaza cel mic la gandul ca va fi dus la doctor, parintii trebuie sa-si asume acest comportament si sa incerce sa-i detalieze aspectele pozitive ale unui astfel de control si sa-l asigure ca medicul nu-i va face niciun rau.Astfel, parintii trebuie sa invete sa se puna in locul celui mic si sa-i lamureasca toate lucrurile neclare, indiferent de cat de absurde sunt acestea.3. Recompensele „functioneaza” intotdeaunaRecompensele sunt intotdeauna calea spre o colaborare de succes intre parinti si copii. Parintii isi pot convinge micutul sa mearga la medic, promitandu-i jucaria preferata, poate, prajitura preferata sau orice altceva il face pe cel mic fericit. Astfel, copilul va merge la doctor, cu gandul ca, cu cat scapa mai repede de acolo, cu atat parintii isi vor tine promisiunea facuta, mai rapid. 4. Violenta nu face parte din procesul de convingere al unui copilBataia ar trebui complet exclusa atunci cand este vorba despre educatia copilului. Disciplinarea nu se face cu palma, ci, dimpotriva, cu vorba buna si cu argumente plauzibile, explicate pe intelesul celui mic.O palma nu il va determina pe copil sa accepte sa mearga la medic, ci il va face sa reactioneze si el violent si sa se opuna cu inversunare.5. Parintii trebuie sa se documenteze?i parintii au „teme” de facut, intrucat alegerea medicului nu se face cu „ochii inchisi” si nici de pe-o zi pe alta. Este nevoie de perseverenta, pana in momentul in care este descoperit medicul cu care cel mic „colaboreaza” cel mai bine. Un medic potrivit inseamna batai de cap mai mici pentru parinti atunci cand trebuie sa-si duca copilul la medic si o trauma mai mica pentru cel mic, implicit.Seracell este banca de celule stem numarul 1 in Germania din punctul de vedere al recoltarii lunare si al eliberarii totale. Baby Stem este partenerul Seracell in Romania si ofera servicii de prelucrare si depozitare a celulelor stem, la cele mai inalte standarde.Datorita facilitatilor si a tehnologiei avansate, Seracell este una dintre putinele banci de celule stem care au obtinut doua dintre cele mai importante acreditari GMP (God Manufacturing Practice) si JACIE.Baby Stem ofera servicii ireprosabile, la calitate germana, pentru ca viata viitorilor parinti sa fie una lina, lipsita de probleme medicale grave. Pentru mai multe detalii, viziteaza Babystem.ro.

x

Hi!
I'm Roxanne!

Would you like to get a custom essay? How about receiving a customized one?

Check it out